Aproape un sfert din totalul ofertelor publice primare ale anului trecut au fost derulate în Europa, valoarea însumată a celor 348 de exerciții de piață ridicându-se, la 43,91 miliarde euro, cu 57% mai mult decât în 2016. Cea mai mare valoare a fost concentrată pe piața londoneză, iar cel mai mare IPO a fost pe bursa irlandeză. România a fost una dintre cele mai dinamice piețe din Europa Centrală de și de Est, cu 4 oferte în valoare totală de 256 milioane de euro.
Gurvernul irlandez a atras 3 miliarde de euro din vânzarea unui pachet de 25% din acțiunile Allied Irish Banks (AIB), fonduri ce vor fi folosite pentru reducerea datoriei naționale, care se ridică în prezent la 200 de miliarde de euro.